Viktor Iuşcenko nu mai vrea flota rusă în Crimeea
Înainte cu o săptămână de întâlnirea de la Yalta, a lui Vladimir Putin cu Iulia Timoşenko, preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko agită apele la nivelul relaţiilor ruso-ucrainene. La 11 noiembrie, conform Ria Novosti, preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a declarat că staţionarea Flotei ruse în Crimeea contribuie la destabilizarea relaţiilor ruso-ucrainene.
Conform lui Iuşcenko, Constituţia ucraineană interzice amplasarea de baze militare străine pe teritoriul ţării. El a subliniat că această dispoziţie stă la baza poziţiei sale privind prezenţa Flotei ruse în Crimeea.
Flota rusă de la Marea Neagră a fost desfăşurată în Sevastopol în conformitate cu accordul din 1997, pentru o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii acestui termen.
Autorităţile ucrainene se opun prelungirii acordului şi denunţă prezenţa navelor de război ruseşti pe teritoriul ţării lor.
Vizita lui Vladimir Putin în Ucraina, la 19 noiembrie, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul Iulia Timoşenko, va include şi discuţii pe marginea flotei ruse staţionate în Crimeea.


